Cazare La Noi       

Strada Scolii - SighisoaraStrada Scolii - Sighisoara

Structura urbanistica a Sighisoarei urmeaza modelul clasic al cetatilor medievale: remarcam o axa longitudinala (nord-sud) -  Strada Scolii, care facea legatura intre Piata Cetatii si Biserica din Deal, intretaiata de o axa transversala (est-vest), care facea legatura intre cele doua porti principale de intrare in cetate -Turnul cu Ceas si Turnul Croitorilor. In punctul de intersectie a celor doua axe se afla centrul civic si comercial al comunitatii.

Casa de pe strada Scolii nr. 2 a fost locuita de primarul Johann Both, care a construit, la mijlocul secolului al XVII-lea, Scara Scolarilor si bastionul de langa Turnul Cizmarilor, demolat in 1846.

Dupa ce a fost restaurata, intre 1999-2001, in cladirea cu trei niveluri de la nr. 4-6, unde a functionat vechea primarie a orasului, a fost amenajat un complex hotelier. Fatada acestui edificiu, construit in 1889, este decorata in stil neogotic.

Constructia de pe strada Scolii nr. 8 este o casa de mestesugari, datand din secolul al XVI-lea, care a suferit unele modificari in secolul al XVIII-lea.

In casa din strada Scolii nr. 9 a locuit medicul sighisorean Joseph Bacon (1854-1941), intemeietorul Muzeului de Istorie din Turnul cu Ceas (1899).

Intre 1928-1945, scriitorul si publicistul N. D. Cocea a locuit la Sighisoara, in casa de pe strada Scolii nr. 10.

Casa de pe strada Scolii nr. 13, o locuinta de mestesugari din secolul al XVI-lea, pastreaza urme ale picturii exterioare si cateva elemente arhitecturale care amintesc de Renasterea transilvaneana. Are planul in forma de L, un tip destul de obisnuit in cetatea medievala a Sighisoarei. Parterul este in intregime boltit, pe cand etajul - doar in zona gangului din aripa scurta; accesul la pivnita se face direct din strada.

La nr. 15 se afla o alta locuinta de mestesugari din secolul al XVI-lea, cu o poarta ce dateaza de la 1860. Boltile semicilindrice ale incaperilor de la etaj sunt decorate cu stucaturi.

 

Turnul cu Ceas
Zidurile cetatii
Turnul Tabacarilor
Turnul Cositorarilor
Galeria Puscasilor
Turnul Aurarilor (demolat)
Turnul Franghierilor
Turnul Macelarilor
Turnul Cojocarilor
Turnul Croitorilor
Turnul Cizmarilor
Turnul Lacatusilor si al Dogarilor (demolate)
Turnul Fierarilor
Biserica din Deal
Biserica Manastirii
Biserica romano-catolica
Scoala din Deal

Strazi, scari si case din Sighisoara
Piata Cetatii
Casa Venetiana (Casa Mann)
Casa Vlad Dracul
Casa cu Cerb
Strada Scolii
Scara Scolarilor
Alte strazi si cladiri

Orasul de Jos


Piata Hermann Oberth
Casa Rosenthal
Sinagoga
Catedrala ortodoxa
Biserica Reformata
Biserica Leprosilor (Biserica greco-catolica)
Biserica ortodoxa din Cornesti
Turnuletul La Chip
Alte atractii in Orasul de Jos

Sighisoara



Index Destinatii
(760 Localitati din Romania)